Cinque Terre si o supriza, vacanta perfecta in una dintre cele mai fascinante zone ale Italiei

Am lasat acasa sotii si copiii, si ne-am luat noi mamicile si-am mers intr-un weekend prelungit in Italia, decise sa exploram ceea ce trebuia sa fie un vis, zona Cinque Terre din Italia. Cinque Terre, tradus in romana ar suna “cele 5 teritorii”, se refera la 5 orasele pe coasta Marii Liguria care sunt absolut fascinante prin relieful lor – munte pe coasta, stradute inguste, cladiri cochete, mancare buna, apusuri care te lasa cu gura cascata.

Intamplarea si norocul nostru a fost ca am avut o gazda care ne-a recomandat ca pe langa Cinque Terre, care “sunt frumoase dar aglomerate si comerciale”, sa vizitam si o alta zona a regiunii, mai autentica si pitoreasca. Si asa a si fost. Dar haideti sa vedem cum au fost aceste zile pentru noi, si ce recomandari avem pentru oricine vrea sa viziteze aceasta zona.

Cazarea in Cinque Terre

Noi ne-am cazat in La Spezia – oras care are mult mai multe optiuni de cazare decat oricare orasel din cele 5, este mult mai mare, ai ce face seara, si este un nod feroviar si portuar de unde pleaca trenurile si barcile cu care poti vizita regiunea. Este ideal mai ales daca nu inchiriezi masina: ai restaurante la indemana, statii de autobuz, tot ce vrei. Ca idee, cu trenul faci doar 7 min pana in Riomaggiore, cel mai aproape dintre cele cinque terre. Si, nefiind unul din cele 5, preturile sunt mult, mult mai avantajoase.

Zborul

Noi am zburat direct Cluj – Bergamo, de acolo am luat autobuzul pana in Milano. Sunt autobuze cam din 15 in 15 min, si faci o ora, o ora jumatate pana in Milano, in functie de ora la care aterizezi si traficul din oras (80% din drum e autostrada).

Prima zi – joi. Milano. La Spezia

Am aterizat de dimineata, si am ajuns in Milano destul de devreme. Cum doar seara ne puteam caza, am decis sa vizitam Milano in prima parte a zilei, apoi sa luam trenul spre La Spezia. In Milano am ajuns la Dom si la galerii, nu am urcat sa vedem terasele Domului pentru ca nu mai erau bilete decat tarziu pentru noi. Asa ca am stat la o cafea si un croissant cu fistic intr-un loc pe care nu il recomandam, am mancat o pizza buna la Glory Pop si am pornit spre gara.

Am luat trenul pe ruta Milano – Parma – La Spezia. Am ratat conexiunea, si asa am avut ocazia sa vizitam si Parma pentru o ora. Am ramas foarte placut impresionate, orasul e cochet, are multe de aratat – mai ales magazinele cu parmezan si mezeluri; data viitoare il punem pe lista sa stam mai mult.

Ajunsi in La Spezia la cazare, Sergio, proprietarul, ne-a povestit si recomandat atat de multe, incat am ajuns sa ne refacem planurile pentru zilele urmatoare, si a fost cea mai buna decizie! Pentru cina nu am putut merge in restaurantele recomandate de el pentru ca erau pline, trebuia rezervare din timp. Daaaar, am ajuns la Sempre Amighi, un restaurant de familie, deloc comercial, cu mama bucatareasa, tatal si fiul cultivatori de fructe de mare si pescari. Pozele de pe Google nu sunt atractive, dar recenziile da – e o experienta autentica iar scoicile marinate si pastele cu pesto au fost absolut geniale.

A doua zi – vineri. Porto Venere. Tellaro.

Anuntandu-se ploaie pentru prima parte a zilei, am decis sa lasam cinque terre pentru sambata (voiam sa luam barca) si sa mergem sa vizitam regiunea si oraselele mai ne-comerciale recomandate de gazda noastra.

Am luat autobuzul pana in Porto Venere. Un orasel la mare cu un castel pe stanca unde se spargeau valurile infiorator de spectaculos. Am petrecut acolo cateva ore bune desprinzandu-ne cu greu de privelistile atat de frumoase. A si iesit soarele intre timp, a fost inceputul perfect care ne-a ridicat asteptarile pentru restul zilelor si al regiunii. In Porto Venere am descoperit o patiserie unde am mancat cel mai bun roll cu crema de fistic de pana acum. Am o banuiala ca nu voi uita de el prea curand, atat de bun a fost.

Apoi am luat autobozul inapoi in La Spezia, si de acolo un nou autobuz in directia opusa, spre San Terenzo, in asa numitul “Golful Poetilor”. Deja era vreme buna, asa ca am profitat sa ne descaltam pe plaja de acolo si sa intram putin in mare, cu o sticluta de prosecco in mana, a fost perfect! Acolo pe faleza, la Café dei Poeti, am luat si un pranz rapid, focaccia ca la mama ei acasa, cu prosciutto, stracchino (o branza traditionala asemanatoare cu buffala) si pesto. Yammmyyy!!!

Din San Terenzo am mers pe faleza pana la castelul din Lerici – al doilea orasel de pe aceasta coasta recomandat de gazda noastra. O plimbare cu peisaje frumoase de mare, plaja si port, pe o vreme excelenta de toamna.

Din Lerici am luat un autobuz mic care ne-a dus la bijuteria acestei zile – un orasel mic pe munte, la mare, numit Tellaro. Am mers pe niste drumuri inguste, cu ceva emotii, dar soferul parea ca stie ce face, si am ajuns acolo unde s-a terminat drumul de tot – in piata centrala din Tellaro. Nu prea mai aveam baterii la telefoane asa ca am stat la un gelato pana s-au mai incarcat. Stiam ca va fi un apus de zile mari, nu voiam sa ratam sa importalizam momentul.

Si asa a si fost. Din piata centrala am coborat spre mare pe niste stradute pietonale, cu scari, inguste si absolut fascinante. Iar cand am ajuns la mare, cu valurile ei nervoase, a fost un moment cum rar ai ocazia sa traiesti. Urmand recomandarile, am mers pe stanci pana am gasit un loc de poveste de vazut apusul – Sergio ne spunea ca acolo ducea fetele in tinerete sa le impresioneze. Si am inteles de ce. Si pozele sunt frumoase, dar descriu putin din cele vazute cu ochiul liber. Tellaro va ramane pentru mine una din amintirile de tinut minte. Ma voi intoarce acolo cu placere ori de cate ori mi se va mai ivi ocazia!

Dupa apus ne-am grabit inapoi la micutul autobuz, sa nu ratam ultima plecare. Pana am ajuns inapoi in Lerici si apoi in La Spezia, se facuse bine noapte. Am gasit loc intr-un restaurant mai pretentios, dar mancarea a fost buna pana la urma – un pic extravaganta si putina, dar buna. Ne facusem rezervare pentru urmatoarea noapte intr-un restaurant cu recenzii super, unde aveam asteptari mari mari de tot.

A treia zi – sambata. Cinque Terre.

A fost ziua in care urma sa mergem in faimoasele 5 terre: Riomaggiore, Manarola, Corniglia, Vernazza si Monterosso al Mare. Supriza insa de dimineata – barcile nu mergeau din cauza valurilor, urma sa le vedem cat erau de agitate in cele 5 porturi micute, si sa intelegem de ce. Dar nu a fost nici o problema, am luat trenul – si probabil mai bine asa. Barca ar fi facut 2h30 pana in Monterosso, cu trenul am facut mult mai putin, am urmat planul nostru initial de ordine in care sa le parcurgem, si am reusit sa facem tot ce ne-am propus.

Merita sa iti faci abonament de tren pe o zi, si sa ti-l iei online cu o zi inainte – acesta include si intrarile pe portiunile de hike intre orasele, daca ai si asta in plan, si clar eviti cozile uriase care se fac in gari in locurile de luat bilete. Noi am fost se zice in extrasezon si a fost foarte, foarte aglomerat. Nu vreau sa ma gandesc cum e in sezon. Dar probabil tot toamna sau primavara as recomanda, altfel cred ca e mult prea cald fiind expus mult la soare in toate aceste orasele in plimbare.

Legat de hike, doar pe unul dintre trasee a trebuit platit extra fata de ce era inclus in biletul de tren, si anume intre Riomaggiore si Manarola. Acest traseu e faimos si recent reconstruit (reconstructia a durat 11 ani) se si numeste “Via Dell’Amore” – calea dragostei. E superb dar poate mult prea laudat.

De fapt intre toate 5 orasele poti merge cu barca, cand marea permite, cu trenul, sau pe jos, pe versanti, pe trasee amenajate pentru hike. Oferta este variata si se potriveste oricarui turist – mai putin, zic eu, familiilor cu copii mici. Sunt multe scari si mersul cu caruciorul nu prea este posibil – un marsupiu ar fi o solutie mai buna, sau, si mai bine, amanata excursia pentru cand cresc si ei si pot sa se bucure la maxim de ceea ce vad. Iar cazul ideal, insa, e sa ii lasati acasa, Cinque Terre e atat de romantic ca nu ar strica o vizita in zona oricarui cuplu!

Aceste 5 teritorii sunt si patrimoniu UNESCO, fauna si vegetatia sunt protejate, de aceea si gradul atat de mare de atentie si ingrijire pentru tot ce exista acolo.

Bun, am pornit cu trenul si am ajuns in Riomaggiore. Cum pe Via Dell’Amore poate fi foarte aglomerat, am pornit direct acolo. Sunt 2 km, se zice ca dureaza 40 min, noi am terminat in 18 si, dupa ce am vizitat Manarola, ne-am reintors cu trenul in Riomaggiore. Acesta este unul dintre cele mai mari orasele din cele 5 si nu puteam sa nu il vizitam. Am urcat pana la castel, am baut o cafea in piata de sus, ne-am pozat si am inteles putin mai multe din realitatea zonei intr-un filmulet VR la castel. In Riomaggiore am vazut si un restaurant cu stea Michelin, pentru cei interesati 🙂

Dupa Riomaggiore am luat trenul spre Corniglia – supriza aici a fost ca trenul opreste undeva jos, aproape de mare, si ca sa ajungi in orasel trebuie sa iei un mini autouz (la care coada era mult prea mare) sau sa urci cateva zute de scari in zig-zag. Fascinant! Scarile acestea pot fi foarte amuzante cu un prosecco in mana, haha. Odata sus, ajungi intr-un orasel unde centrul are doar strazi inguste, fascinante – iar masutele de la restaurante ne-au impresionat mult cum ocupau ele jumatate din strada  Musai sa il vedeti daca ajungeti in zona, nu e cel mai celebru, e mic, dar merita!

Din Corniglia am luat trenul pana in cel mai nordic orasel din Cinque Terre, Monterosso al Mare, pentru ca din ce ne-am documentat, apusul cel mai frumos se vede din Vernazza, iar intre Monterosso al Mare si Vernazza e si cel mai spectaculos hike, pe care am si decis sa il facem.

In Monterosso al Mare sunt si plaje largi cu nisip fin – merita o baie atunci cand vremea e buna. Am mancat niste ravioli cu feta si spanac si sos cremos, creveti cu gnocci sau caracatita, geniale, la Moretto Lady pe terasa, apoi ne-am pornit la drum.

Fascinate de intrarea pe traseul de hiking, ne-a prins putin groaza cand am vazut cate scari avem de urcat si cum nu se mai termina. Traseul este usurel pentru cei obisnuiti sa mearga la munte, dar altfel poate avea oarecare provocari. Nu este asigurat 90% din drum, dar pericolul sa cazi in gol este 0. Poteca merge prin padure, este pietruita in mare parte, si are din cand in cand vederi spre mare absolut fermecatoare. Sunt 3,6 km intre Monterosso si Vernazza, noi i-am facut in 1h si 50 min. Iar la final, cand am inceput sa vedem Vernazza in inceput de golden hour, am avut sentimentul ca tot efortul a meritat cu varf si indesat. Las pozele sa spuna restul povestii.

In Vernazza am baut un prosecco si am mancat un tiramisu la tava excellent, dupa care, cum eram obisnuite, am avut de urcat din nou scari, sus, la castel, de unde voiam sa urmarim apusul. Absolut fascinant si de aici, desi pentru mine personal nu a depasit experienta de cu o zi inainte, din Tellaro.

Coborate apoi din castel, am luat trenul si o cina delicioasa in La Spezia, la resturantul unde aveam acum rezervare, Antica Osteria dei Camalli. Eu am mancat rata dupa o reteta din 1800, care a fost ok, dar fetele si-au luat, zic ele, cea mai buna lasagna pe care au mancat-o pana atunci, tot dupa o reteta traditionala liguriana tot de prin 1800.

Duminica – ultima zi. Genova.

Sau asa credeam. Dar revin la partea asta. Ne trezim cu gandul sa mai vizitam si Genova inainte de plecare, aveam frumos conexiunes trecand pe acolo: La Spezia – Genova – Milano. Luam un mic dejun la un local micut si traditional, o cafea excelenta, si luam trenul spre Genova. Obisnuite sa mearga trenurile la timp, am programat plecarea spre Milano conform orarului afisat, astfel incat sa ajungem in timp la aeroport – neavand decat ghiozdanele, sa ajungem cu o ora si un pic inainte de inchiderea portilor parea de bun simt.

Genova. Frumos orasul, si probabil am fi fost chiar impresionate daca nu aveam experienta ultimelor doua zile. Insa am stat la soare in port, am urmarit vasele foarte vechi sau cele de croaziera gigantice, apoi am mancat una dintre cele mai bune pizza mancate in Italia in toate drumurile mele acolo – la Pizzeria La Super. Orice ai spune, Italia chiar e o experienta gastronomica pentru oricine iubeste mancarea.

Toate bune si frumoase, ajungem la gara, aflam ca trebuie sa schimbam trenul la prima statie si avem 5 min la dispozitie, intram in stres, alergam, dar reusim. Doar ca sa urcam in trenul spre Milano – un tren plin pana la refuz. Gasim locuri pe scari. Ne asteapta aproape 2 ore asa. Ne pornim, si nu peste mult timp, oprim. Si stam, si stam, si stam… Vedem pe harta cat de departe suntem de Milano, dupa ce trece o ora din cele doua. Urmarim site-ul trenurilor, vedem estimatul de ajuns in Milano. Suntem aproape sigure ca vom pierde avionul. Pe drum trenul mai recupereaza, ca apoi sa intarzie iar. Avionul si el are intarziere din Cluj. Prindem speranta. Ajungem in gara din Milano, fugim la autobuzul spre Bergamo, il prindem, acesta se misca bine, la timp. Dar pe drum vedem ca avionul a aterizat mai repede. A recuperat din intarziere. Suntem sigure ca il vom pierde, dar decidem sa mergem pana la capat. Jumatate de ora mai tarziu, la securitate, ne spun ca avionul a inchis boardingul. L-am ratat cu vreo 10 min credem noi.

Duminica spre luni – ultima zi

Ce sa si faci cu o noapte extra. Anunti familiile, te uiti la optiuni de avioane, le cumperi, apoi incepi sa te linistesti si sa iti faci un plan. Mancare, cazare, transport. Un mall langa, cumparam din supermarket o cina cu focaccia, prosciutto, branzeturi, un cheesecake cu fistic si o butelie de prosecco bun de tot. Gasim un apartament, mergem pe jos pana la el, si ne bucuram de seara extra in Italia.

A doua zi, am ajuns acasa, cu dor deja de locurile frumoase vazute in regiunea Cinque Terre, Liguria, dar decise sa ne intoarcem la ele, cumva, candva, curand. Si cu avant sa ne gasim urmatoarea destinatie de vacanta.

In Italia, am aflat apoi, trenurile in general nu merg la timp si intarzie. Noi avand doar experiente pozitive in primele zile, nu ne-am asteptat sa o patim chiar asa. Pana la urma, ultima zi era doar despre a ajunge acasa, si, inclusiv la aeroport, la timp. Inca un lucru care ne va aminti despre aceasta excursie, pentru totdeauna. A fost totusi amuzant, sa pierdem avionul cand am avut o zi intreaga la dispozitie sa nu o facem 🙂

Pupici, si sper ca v-am convins sa va treceti Cinque Terre si regiunea Liguria pe lista “de vazut musai” in viata voastra!